top of page
Caută
Poza scriitoruluiEmil Tanca

Vineri 22 martie ora 19.00 Liturghia darurilor mai inainte sfintite



Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite

I

Slujba cunoscută sub numele de Liturghia darurilor mai înainte sfinţite este de fapt un ritual de împărtăsanie dezvoltat prin îmbinarea vecerniei cu unele elemente ale Sfintei Liturghii. Cu toate că nu se aduce jertfa cea fără de sânge şi nu se sfinţesc darurile de pâine şi vin, ea poartă denumirea de Liturghie deoarece în cadrul ei are loc împărtăşirea cu Sfintele Taine.

Slujbă specifică Postului Mare

În prezent Liturghia darurilor mai înainte sfinţite este o slujbă specifică Postului Mare putându-se săvârsi în zilele de peste săptămână (de luni până vineri) cu exceptia zilelor aliturgice, a sărbătorii Buneivestiri şi a Joii şi Sâmbetei Mari.

Aparitia şi dezvoltarea acestei slujbe a avut loc în contextul interzicerii de către Biserică a săvârsirii Liturghiei propriu-zise în zilele de rând din Postul Mare. Această interdictie vine să exprime incompatibilitatea dintre atmosfera de tristete, de absentă a Mirelui, specifică zilelor de rând din Postul Mare şi caracterul festiv şi luminos al Sfintei Liturghii, ca sărbătoare a venirii Mirelui Hristos în mijlocul Bisericii Sale.

Ritual de împărtăsire cu Sfintele Taine

Sfânta Liturghie este centrul vieţii noastre în Hristos având ca punct culminant unirea cu Hristos prin împărtăşirea cu Sfintele Taine. Dar împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului nu este numai plinirea ostenelilor şi tinta spre care năzuim ci este şi ajutorul divin pe care îl primim în nevoinţa noastră duhovnicească şi care ne ajută să aspirăm către o comuniune desăvârsită în ziua cea neînserată a Împărătiei lui Dumnezeu. De aceea Biserica a rânduit un ritual de împărtăsire şi în zilele de rând din Postul Mare.

Postul ascetic şi postul total

Postul mare este o perioadă de mare nevointă sufletească şi trupească în care se îmbină cele două feluri de postire: postul ascetic şi postul total. Postul ascetic reprezintă abtinerea de la anumite mâncăruri şi băuturi şi reducerea substantială a regimului alimentar în vederea eliberării de sub stăpânirea poftelor trupului. Postul total sau ajunarea este renunţarea totală la mâncare şi băutură pe o durată scurtă de timp (o zi sau două) fiind expresia stării de pregătire şi asteptare. În acest sens ajunarea face parte întotdeauna din pregătirea pentru unirea cu Hristos în Sfânta Împărtăsanie.

În Postul Mare, în zilele de peste săptămână, Biserica îndeamnă la ajunare până seara. De aceea ritualul de împărtăsanie din aceste zile a fost legat de vecernie, slujba care marchează încetarea ajunării. Acest ritual, destul de simplu la început, a fost înconjurat treptat de o solemnitate tot mai mare adăugându-i-se câteva elemente din rânduiala Sfintei Liturghii. Astfel s-a ajuns la constituirea Liturghiei darurilor mai înainte sfinţite care a devenit unul din momentele de vârf ale Postului Mare prin frumusetea sa deosebită şi solemnitatea sa. Atribuită Sfântului Grigore Dialogul, această slujbă nu a fost alcătuită de un singur autor ci este opera colectivă şi anonimă a Bisericii întregi.

Împărtăsania de seară

Întreaga rânduială a Liturghiei darurilor mai înainte sfinţite, în care cântări de mare frumusete se împletesc cu ritualuri impresionante şi rugăciuni de mare profunzime, creează ambianta necesară întâlnirii şi împărtăsirii cu Hristos după o zi de pregătire şi asteptare. Din păcate, ca o concesie făcută celor care nu pot sau nu vor să ajuneze precum şi prin analogie cu Liturghiile propriu-zise, s-a răspândit destul de mult practica slujirii Liturghiei darurilor mai înainte sfinţite dimineata.

Dar împărtăşirea de seară la Liturghia darurilor mai înainte sfinţite după o zi de ajunare descoperă adevăratul sens al postirii şi al vieţii creştine, în totalitatea ei, ca pregătire şi asteptare a Împărătiei lui Dumnezeu. Ostenelile duhovnicesti şi fizice din timpul zilei sunt luminate de asteptarea primirii Trupului şi Sângelui Domnului, toate ocupatiile obisnuite, gesturile, cuvintele, gândurile, capătă o importantă deosebită în lumina viitoarei întâlniri cu Hristos. Timpul este resimtit în mod acut ca o asteptare a lui Hristos. Ziua de ajunare încununată cu împărtăşirea de seară devine astfel o imagine a vieţii creştine ca pregătire şi asteptare a „serii acestei lumi”. Bucuria şi slava acestei Împărătii putem să o pregustăm încă de acum tocmai pentru a dori şi mai mult comuniunea harică desăvârsită cu Dumnezeu şi a putea duce la bun sfârsit „lupta cea bună” şi a deveni „biruitori asupra păcatului”.

190 afișări

Postări recente

Afișează-le pe toate

Comments


bottom of page